Membri

Pentru a vizita site-urile Membrilor AOB dați click pe logo-ul acestora.
(În constrtrucție!)

Despre AOB

Asociația Ospitalității din Bihor este o organizație non-guvernamentală, fără scop lucrativ realizată din inițiativa a șapte reprezentanți importanți la nivel local și județean al industriei HoReCa din Bihor.

Asociația are ca scop reprezentarea industriei ospitalității creată și dezvoltată la nivel local prin reprezentarea, identificarea, promovarea, susținera și apărarea sistematică și unitară a intereselor economice, profesionale, tehnice și juridice ale membrilor organizației în relațiile cu autoritățile publice, cu sindicatele și cu alte persoane juridice și fizice, în plan local, regional, național și internațional.

Membri fondatori ai organizației sunt jucători importanți în mediul turistic al municipiului Oradea, aceștia enumerativ fiind: Allegria – domeniu de activitate: restaurant și balnear, Palazzo – domeniu de activitate: sală de evenimente și catering, Mediterana – domeniu de activitate: restaurant, gelaterie, cofetărie și industria alimentară, Rosecas – domeniu de activitate: restaurant tradițional românesc și catering, Due Fratelli – domeniu de activitate: restaurant cu servicii de livrări la domiciliu și piadinerii, Rivo – domeniu de activitate: restaurant și lounge și Via29 – domeniu de activitate: restaurant, fast-food și fresh bar.

Alături de acesti membri fondatori, pe parcursul anului 2021 s-au alăturat alți reprezentanți ai domeniului HoReCa cu diferite domenii de activitate precum: cluburi, unde exemplificăm Intense, cafenele precum Ristretto, unități de cazare precum Aventus, Hotel Glory și restaurante din localitate cu vad turistic ridicat precum: Crinul Alb, Dock Bistro, Spoon, Noo’Vo, Kintaro Sushi și mulți alții, însumând în prezent un număr de 57 de membri, membri în continuă creștere.

Viziunea noastră

A.O.B. are printre obiectivele sale principale urmatoarele:

  • crearea unui sistem comunicativ eficient între mediul de afaceri ospitalier și resprezentanții autorităților publice, prin crearea unui standard pentru membrii organizației astfel încât să își desfășoare activitatea într-un cadru legal corect și confom legislației aplicabile.
  • informarea membrilor, în timp real, privind modificările și propunerile legislative care au loc la nivel de ministere care afectează în mod direct activitatea desfășurată.
  • crearea unei platforme notorii și vizibile privind promovarea unitară și egală al fiecărui membru A.O.B.
  • organizarea unor evenimente specifice industriei ospitalității oferind vizibilitate membrilor A.O.B.
  • identificarea și promovarea la nivel național al produselor gastro tradiționale locale. Acest aspect se dorește a fi o listă de produse care să fie promovate în mod unitar de toate locațiile partenere în A.O.B. astfel încât turistul consumator de servicii HoReCa să cunoască tradiția și specialitățile locale.
  • crearea unei “pepiniere” de personal specializat în domeniul HoReCa, head chef, bucătari, ospătari, picoli, astfel încât membrii afiliați organizației să beneficieze de forța de muncă calificată pe viitor.

Realizări 2021

Asociația Ospitalității din Bihor, s-a înființat în luna martie 2021. A pornit cu șapte membri fondatori, care pe parcursul anului trecut au reușit să atragă lângă ei un număr semnificativ de reprezentanți HoReCa din Bihor, formând un grup de lucru cu interese și obiective comune. În prezent, membrii A.O.B. se ridică la un număr de 57 membri activi cu cotizații achitate, însumând în prezent un număr de 998 de angajați.
Planul de extindere al A.O.B. continuă și în anul în curs, având în plan co-optarea furnizolor de materie primă, băuturi spirtoase și furnizori de aparatură HoReCa. Acești parteneri sunt deopotrivă jucători importanți în susținerea industriei ospitalității fiind partenerii de lucru de-a lungul anilor pentru toți membrii organizației.

 

Pași importanți realizați în anul 2021-2022:

  • În noiembrie, aderarea ca membru în Asociația HORA București, o organizație cu o voce puternică în legiferarea industriei HoReCa. În prezent însumăm un număr de 3 întâlniri cu reprezentanții HORA, oferind informații importante privind modalitatea de desfășurare al activității ospitaliere din zona noastră. Menționăm că prima întâlnire dintre parteneri a avut loc la Oradea, în incinta Primăriei municipiului Oradea, la inițiativa meembrilor fondatori ai A.O.B, întâlnire care a avut ca invitat pe vicepreședintele HORA Dl. Dragoș Petrescu.
  • În decembrie, organizația, a contribuit cu o donație semnificativă la cauza susținută de “Orașul Faptelor Bune”, donație asigurată de membrii reprezentanți ai A.O.B.
  • În mai, 2022, A.O.B. a devenit membru al Federației Patronatelor din Industria Ospitalității (FPIO), o federație care militează activ pentru a crea un mediu de lucru, atât administrativ cât și legislativ mai eficient pentru toți reprezentanții industriei HoReCa. Menționăm că în cadrul Federației Patronatelor din Industria Ospitalității suntem membri cu drept de vot în Consiliul Administrativ iar în momentul de față Federația însumează un număr de 11.000 de angajați, număr ce până la finele anului se dorește a fi extins până la 17.000. De asemenea, în urma dobândirii calității de membru al acestei Federații, menționăm că suntem prezenți prin reprezentanți consultativi în cadrul Ministerului de Finanțe și Ministerul Antreprenoriatului și Turismului.

Membri

Parteneri

Vrei să devii membru AOB?

Conducerea Asociației

POPA MIRCEA ANDREI

PREȘEDINTE

POP OVIDIU

VICEPREȘEDINTE

CSABA LUDESCHER

VICEPREȘEDINTE

TORJOC MIHAI

VICEPREȘEDINTE

ABRUDAN OVIDIU

VICEPREȘEDINTE

ȚEȚ BENIMIN

SECRETAR

JÁRI VANDA

DIRECTOR EXECUTIV

SECARĂ CĂTĂLIN

TREZORIER

Date de Contact

ADRESĂ

Oradea, cod: 410163
str. Gheorghe Doja, nr. 24